Ma plimb, scrie-mi la contact! Citesc eu cand am timp!
Vreau Să Oftic Pe Cineva
Primită de la Gabriela.
You Don’t Have A Clue
Îmi place mult.
Taguri: musicCâteodată Recunosc Că Nu-s Un Şofer Bun
De când am carnet am făcut 2 accidente. Dacă pot să le numesc aşa.
Prima dată la vreo săptămână după ce mi-am luat carnetul am încercat să scot maşina cu spatele din parcare. Pe o ploaie torenţială de nu vedeam nimic în retrovizoare mi-am luat inima în dinţi după câteva manevre nereuşite de a întoarce maşina, ca să o scot cu faţa. I-am luat puţin vopseaua Daciei unui vecin. Veche, antică şi de demult. Vopseaua a cedat nervos şi a scos la suprafaţă rugina. A mea, o ştersătură albă care a ieşit la poliş. Am plecat de la locul faptei pentru că mă grăbeam cu gândul să-l caut pe vecin seara. L-am găsit la o bere la ghereta din cartier şi i-am spus că eu sunt făptaşul. Toată fapta asta bună m-a costat 300 lei, o amendă de 60 de lei în 48 de ore şi 3 puncte penalizare. “Bulangiul” a vrut să mergem la Poliţie ca să-şi ia dovadă, iar eu n-am vrut să-i dau asigurarea pentru o nimica toată. Omul şi-a schimbat aripa şi gata.
A doua oară cu maşina de la firma pentru care lucram atunci. În ultima zi din pre-aviz. Nu a fost ceva premeditat, dar am vrut eu să fac o parcare ca la carte, am virat lung dreapta şi-am intrat într-un parapet de 60 cm înălţime. Am făcut-o praf pe partea cu pricina. Două zile pe la Poliţia din Găeşti, un avertisment şi mi-au tăiat vreo 30 de lei din salariu. Maşina avea CASCO.
Astăzi a fost, probabil, cea mai proastă zi a mea de condus prin Bucureşti. Mă gândeam aiurea la una alta. De când am plecat de acasă. Aşa-s eu mai gânditor. Mi-am pierdut simţul atenţiei de câteva ori şi la Victoriei, când să fac stânga spre Ştefan cel Mare era să iau în bot doi inşi. Încercam să-mi fac loc printre aia care veneau pe contrasens. Nu ştiu de ce, nu mă grăbeam nicăieri…pur şi simplu eram cufundat în propriile gânduri. Undeva mai sus, pe Ştefan cel Mare, m-au înjurat alţi doi şoferi. Schimbam benzile fără o asigurare adecvată în prealabil. Uneori, recunosc…NU-S UN ŞOFER BUN.
Taguri: bucuresti, masini, personal, traficSpune Nu Drogurilor!
Am pus un banner în dreapta. Şo pe el! Educativ.
Taguri: educatieCum Am Început Să Scriu Pe Blog Şi De Ce O Fac Şi Astăzi?
Aşa sună întrebarea…Pentru că acum, când scriu, ninge de rupe o să am două variante. Şi nu numai pentru că ninge, dar mi-e bine sub pătură.
Prima variantă
Cred că era toamna lui 2005 când am înţeles eu pentru prima dată ce înseamnă un blog. Vizitam des bloguri, dar nu ştiam că-s bloguri. Conceptul de blog l-am însuşit de la Vlad şi de la primul său blog în limba engleză. Tot atunci am auzit şi termenul de niche blog, pentru că Vlad nu scria despre orice…scria despre peşti exotici, iar blogul se numea 1stinexoticfish.com. Traducea dintr-o carte îngălbenită de timp, comunistă, despre Beta Splendis. Şi nu numai. Câteva luni, cred, mai târziu vindea blogul pentru 250-300$ (nu mai ştiu). Mi-am zis, moamăă, un blog de 300$? Trebuie să fie mişto.
Pentru că mă jucam în draci la vremea respectivă, vărul lui Vlad, Bobby…mi-a propus să scriu despre gamimg, cu condiţia să am mai întâi un blog personal, să mă familiarizez cu Wordpress-ul and shit. Şi aşa a apărut shobo.ap69.net! La vremea respectivă, ap69.net îşi propunea să devină un mic blogspot pentru români! Acolo eram eu, Vlad, Bobby, un prieten al lui Bobby şi-o gagică…pe care sincer nu-mi mai amintesc cum o cheamă, dar cred că mai scrie şi astăzi pe undeva.
Primul articol a fost, ca şi aici, tot pe o temă sportivă. Comentasem un meci de fotbal al Stelei din Cupa UEFA. Ca să fiu şi sincer, blogul shobo.ap69.net a fost creat în apropierea primului RoBlogFest…şi aveam nevoie de bilet de intrare. Biletul de intrare? Trebuia să ai blog 
))! “Pasiunea” asta n-a durat mult…la vreo trei săptămâni Bobby îmi închidea blogul pentru că nu mai scrisesem nimic.
În decembrie 2006 am revenit puternic cu primul meu blog în limba engleză. Nu era chiar nişat…dar îmi făcusem un Digg Circle şi prindeam aproape cu orice articol prima pagină. Blogul ăsta mi-a adus şi primul cec de la Google. Prin septembrie 2007 m-au prins băieţii de la Digg, m-au banat, mi-au banat toţi prietenii şi m-am ales şi cu o notificare din partea AOL. Copiasem un top de pe un site de gaming de-al lor şi-l pusesem la mine fără să dau sursa. Bineînţeles…topul a ajuns pe prima pagină la Digg şi au primit şi ei notificare. Altfel…eram bine mersi şi astăzi )!
A doua variantă
În ianuarie 2008 m-am apucat eu să invăţ Wordpress. Nu ştiam prea bine, iar în martie 2008 mi-am zis că-mi trebuie un blog personal. Şi aşa a apărut mariustudor.com! Ideea era să învăţ să optimizez un wordpress şi să scot nişte bani. 2008 a fost anul în care s-a vorbit cel mai mult despre bani din blog. Am început să spamez Google, ştiam toate cuvintele cheie căutate de la Xeeber până la Alina Plugaru. Eram geană pe trafic.ro şi urmăream statisticile tuturor. Într-un final am ajuns pe prima pagină la google după “Alina Plugaru”! O mie de unici pe zi asiguraţi. Am câştigat şi un mini-concurs de SEO Spam, dacă vă mai aduceţi aminte ăla cu “cel mai mişto tip din România”.
Cât despre bani, am câştigat decent pentru ce-mi propusesem eu la început: să-mi susţin domeniul şi un host. După ce mi-a crăpat hostul meu indian, Arhi s-a decis să ma ajute cu host, gratis. Se dusese dracu’ Alina mea Plugaru şi toate vizitele venite de pe curul ei. Am stat picat vreo 3 săptămâni şi Google mi-a scos toate paginile din căutari. Îmi venea să plâng de nervi )!
După ce am escaladat muntele SEO Spam cu “gsptv online”, m-am decis să mă las de prostii…şi, Naicule, azi scriu pe blog pentru că îmi place, pentru că ăsta e un refugiu al meu, mai ies din viaţa cotidiană, deşi în ultima vreme mai rar. Îmi găsesc timp mereu să accept comentariile (le-am pus în moderare) şi cred că Twitter-ul îmi satisface o parte dintre nevoile mele de comunicare virtuală. Sunt multe lucruri pe care aş vrea să le spun pe blog…dar mai simplificat, în 140 de caractere, mă ajută Twitter.
The End
Nu va mai urma nimic, poate peste câţiva ani!
Taguri: blog, Blogging, personalÎmi Place Iarna!
Din punct de vedere sentimental îmi place că ninge. Îmi place iarna, îmi place zăpada. Mi-ar plăcea ca oraşul meu să fie asediat de zăpada. Să stau la geam, să fumez o ţigară, să ma uit în becul ce veghează parcarea şi să văd mici “licurici” cum pică din cer şi strălucesc brăzdând aerul încărcat de noxe. Să mă gândesc că şi aerul are nevoie să respire şi să cred că tonele de “îngheţată” au scopul să mai purifice îmbâcseala asta ca efect al unei revoluţii industriale care a schimbat lumea. Şi în bine, dar mai mult în rău.
Mă văd la marginea unui şemineu, cu o carte în braţe aşteptându-l pe Moş Crăciun, deşi…vremea lui a trecut. Mă văd într-o pustietate canadiană, cu şuba pe mine, “trăgând” dintr-o vodcă rusească şi pufăind un trabuc cubanez.
Sentimentalismul iernilor de altă data a dispărut…acum vorbim de impact social. Mă trezesc, înjur puţin că trebuie să ies in frig, mă imbrac bine şi mă avânt în vâltoarea nămeţilor de cartier. O nouă zi. Scot cheile din buzunar, deschid portbagajul maşinii, scot mătura şi vântur cei 40 cm de zăpada aşternuţi peste noapte pe maşina mea. Mai schimb o vorbă cu vecinul care face acelaşi lucru ca mine şi înjurăm amândoi natura. Anul ăsta a fost prea aspră cu noi. Ne întrebăm, dând din umeri, “oare au scos mişeii ăştia, pe care-i plătim cu banii noştri, utilajele de deszăpezire?” “Vom vedea, vecine, vom vedea!” şi mi-e jenă să-i spun că-mi place iarna şi că mă bucur că a ieşit în frig să-şi ude mânecile gecii.
Plecăm fiecare la treaba lui. Eu cu gândul la cele câteva sute de kilometri pe care le am de parcurs, el cu gândul la peştele lui prins la copcă. Şi până la ieşirea din oraş înjur pe rând Primăria, dobitocii care aruncă zăpada pe stradă cu lopeţile lor, puştii care pleacă la şcoală şi aruncă doi bulgări în luneta mea avertizându-mă că şi ei iubesc iarna. Ajung la capitală şi-l înjur pe Oprescu, înjur tonele de zăpada care blochează locurile de parcare, îmi înjur ţumburucul îngheţat că nu-mi livrează apă pe parbriz şi-l înjur pe prostul care traversează la 3 m de trecerea de pietoni, arătându-mi cu degetul că e dreptul lui înfigându-şi, totodată, falusul în biata mea mamă care nu ştie nimic despre asta. I-am mai înjurat pe “proştii” care, nu din vina lor, circulă pe şosea pentru că zăpada e prea mare pe trotuar şi îşi udă şosetele din bocancii de acum 5 ani.
Dar îmi place iarna cu multă zăpadă şi dacă n-ar fi fost aşa probabil că n-ar mai fi fost iarnă. O să înjur Guvernul ăsta de căcat când sute de oameni vor suferi de pe urma inundaţiilor, dar…îmi place iarna!
Taguri: iarna, mizerii, oprescu, personal, primarieCe-Am Mai Citit, Ce-Am Mai Văzut!
Ce-am mai citit?
CIA o istorie secretă (Tim Weiner)
O carte documentată pe o mare parte a arhivelor CIA, pe sute de interviuri cu agenţi ieşiţi la pensie şi foşti directori ai agenţiei. O carte care scoate la iveală motivele super-eşecurilor din istoria CIA şi demontează, practic, imaginea pe care toţi ne-am făcut-o asupra serviciilor secrete americane (adică bine organizate, şi care nu dau greş în nicio misiune): misiuni costisitoare, periculoase şi lipsite de orice urmă de strategie. Din carte veţi afla cum 11 preşedinţi şi numeroşi ofiţeri au pus în pericol, prin nenumărate decizii greşite, securitatea Statelor Unite.
Am găsit-o în bibliotecă, am răsfoit primele 20-30 de pagini după care am fost prins de-a binelea. Merită citită mai ales dacă sunteţi pasionaţi de istorie şi servicii secrete.
Toţi oamenii preşedintelul (Bob Woodward, Carl Bernstein)
Doi ziarişti (chiar autorii cărţii) de investigaţii ai Washington Post demască dedesubturile scandalului Watergate. Un eveniment care a revoluţionat presa mondială mai ales datorită încăpăţânării, inteligenţei şi dibăciei în a-şi căuta şi aborda sursele ale celor doi.
Cinci indivizi sparg sediul Partidului Democrat american aflat în interiorul hotelului Watergate, sunt prinşi de poliţie şi aduşi în faţa judecătorului. Un caz ce nu părea interesant la început îi trezeşte suspiciuni lui Woodward în momentul în care află că unul dintre spărgători, Bernard Barker, e fost agent CIA. Woodward si Bernstein, deşi rezervaţi la început, ajung buni prieteni pe toată durata investigaţiilor, pun cap la cap informaţiile, îşi protejează sursele şi demască, în cele din urmă, implicarea preşedintelui Richard Nixon în încercarea de a planta microfoane la sediul democraţilor. La 8 august 1974 Nixon îşi dă demisia, fiind singurul preşedinte american ce îşi pierde funcţia în acest fel.
Ferma animalelor (George Orwell)
Cartea satirizează stalinismul, guvernul autoritar şi prostia umană. E de citit.
Ce-am mai văzut şi mi-a plăcut?
Taguri: carti, filme, moviesMunich (adaptează operaţiunile serviciilor secrete israeliene de după masacrul de la Munchen din timpul Olimpiadei din 1972, masacru în urma căruia au fost omorâţi 11 membri ai delegaţiei israeliene şi un poliţist vest-german)
All the president’s men (adaptat perfect după carte, doar că nu prezintă dedesubturile în amănunt…filmul se opreşte pe undeva pe la jumătatea cărţii, în momentul în care un înalt al FBI se decide să-i ajute pe cei doi redactori ai Washington post)
My sister’s keeper (un film tragic ce relatează povestea unei fetiţe bolnave de leucemie şi drama mamei care ar face tot posibilul ca fata să se facă bine) – thanks Pandutzu!
Veronika decides to die (conştientizarea vieţii prin moartea…sau ceva de genul)
Dilemă
Ce aţi face dacă v-aţi da seama că un om pe care-l consideraţi prieten, pentru care aţi face multe, aţi trece prin foc, v-aţi da cuvântul pentru el, l-aţi recomanda ca Bunul samaritean şi vă cunoaşteţi de când vă jucaţi cu puţulica-n ţărână (pentru fetiţe cu degeţelul în nămol), nu-ţi e prieten?! Adică, na, nu ştiu cum să explic…dar înţelegeţi voi întrebarea.
Taguri: dilema, personalVa Multumesc!
Cum ziceam. Am banuit ca mai sunteti in jur de 120 de cititori fideli. Multumesc celor care au citit si au comentat, multumesc si celor care doar au citit si nu au vrut sau nu au avut curajul sa-si lase o impresie. Ma bucur sa stiu ca sunteti aici. Poate v-ar interesa si planurile mele pentru 2010. Caci cu asta am vrut sa incep anul blogheristic. Sa fie primul post si sa-l am referinta tot anul. Sa tai din lista, usor-usor, cat mai mult. Sa purcedem, zic.
1. Sa trec toate examenele din prima sesiune de boboc de mana a doua. [Citeste pagina asta ca sa-ti aduci aminte despre ce vorbesc.]
2. Sa merg la Liverpool pe 18 februarie. [Multumim varului minune care a promis 4 bilete la marele meci si un loc caldut in avionul echipei Unirea Urziceni. Sa stii ca ma tin de promisiune. Te sun in fiecare saptamana a lunii ianuarie si in fiecare zi de dinaintea meciului a lunii februarie ca sa nu uiti.] [FAILED]
3. Pe 8 martie sa-mi reamintesc sa-i spun mamei ca e importanta.
4. Sa vizitez Erevanul.
5. Pe la jumatatea anului RevvNation sa fi strans deja 10.000 de useri. [Suntem pe drumul cel bun. Multumesc de pe acum celor care se implica in joc si pe forum. Va stiti voi si va pregatesc o surpriza decenta cat de curand.]
6. Sa reusesc sa-mi schimb masina. [Saltul de la Matiz la orice altceva trebuie sa fie relevant...nu asaaaa, de umplutura.]
7. Sa cunosc si mai multi oameni ca anul trecut.
8. Sa trec cu bine anul I. [Adicaaaaa...fara restante.]
9. Vacanta de vara sa insemne multe plimbari nepregatite din timp. [Asa cum imi place mie.]
10. RevvNation sa arate ca este pregatit sa primeasca o noua investitie. [Adica sa castigam suficienti bani ca sa fim relevanti.]
Cam atat. Si cum ii spunea Oscar lui Dumnezeu: “Poate treci sa ma vizitezi!”
P.S.: Da, Oscar si Tanti roz o lectura lejera de vreo 2 ore care incarca bateriile. Multumim cui ne-a recomandat. Cautati pe goagal daca v-am trezit interesul…si daca nu gasiti, contactati-ma!
P.S.S.: Fara diacritice. Sunt la serviciu si ma plictisesc. Nu va urez nimic…stiti voi mai bine ce aveti de facut!
Taguri: marius tudor, matiz, personal, planuri, revvnationSpune-ţi Parerea Sinceră Despre Mine
Ghidat de postul precedent…te provoc: “Spune-ţi părerea sinceră despre mine!” Îmi e indiferent dacă mă cunoşti de pe blog sau face to face, voi aproba toate comentariile…mai puţin cele anonime sau cu e-mail-uri dubioase.
P.S.: Ştiu că sunteţi 100-120 de inşi care citiţi des. Rupeţi tastele. E ultimul post pe anul asta. Make me happy!
P.S.S.: Sărbători fericite tuturor!
Taguri: pare, pareri, personal
