Microbist Fiind
Voiam sa scriu cateva randuri despre cum microbistul din mine trece brusc de la extaz la agonie. Cel mai concludent exemplu, pentru a lucra pe el, este meciul Romania – Italia de vineri. Mai exact minutul dintre golul lui Mutu si cel al lui Panucci. Cum m-am manifestat pana atunci ? Foarte calm la toate ratarile italienilor si destul de recalcitrant in momentul cand mingea trimisa de Tamas prin prima repriza a lovit bara! Cam astia suntem, n-avem noroc! Sau avem doar pe jumatate.
De fiecare data imi aleg niste repere ale superstitiei. O doamna care sta in fata mea si n-are nicio treaba cu ce se intampla pe plasma uriasa (Da, e plasma), sau un mic caine care se gudura ca o pisica pe piciorul meu (l-am lasat in pace, desi stiam ca exista riscul sa se pise pe pantofii mei). Pe doamna am rugat-o sa ramana in pozitia initiala, chiar daca partea din stanga jos a ecranului imi era imposibil de vizualizat, pe caine l-am mangaiat putin pe crestet cu 2-3 minute inainte ca Mutu sa inscrie … iar inainte de penalty-ul ratat am executat acelasi ritual, fara succes insa. De acum, pentru fiecare faza importanta schimb superstitia!
Sa revenim la extaz si la agonie. Golul lui Adrian a venit fulgerator si m-a ridicat de pe scaun aproape cu masa cu tot. Ne-am bucurat imens, ne-am imbratisat, am strigat : ” Mutu! Mutu! Mutu!” si “Romaniaaaa!“, am batut cu talpile in betonul incins al terasei, ca intr-un ritual Haka neo-zeelandez. Ne-am cuprins umerii, am dansat … iar golul lui Panucci m-a prins pe nepregatite. Cu spatele fiind, am simtit nevoia sa sparg toate halbele de bere, mi-am imaginat cum singurul italian prezent la 5 mese mai incolo merita un cotor de steag in cap pentru ca a avut nesimtirea sa ne strice starea de euforie cu un “Bravo ragazzi!”
Poate deveni minutul fatal al fotbalului romanesc post “gold generation”. Nu neaparat ratarea penalty-ului, cat acest minut de neconcentrare al baietilor, al baietilor care si-au luat un minut “de concediu” pe teren pentru a asculta uralele valurilor galbene ce-au impresurat Letzigrund. La fel de bine cum tristetea de dupa meciul asta, se poate transforma in fericirea de dupa meciul cu portocala mecanica! Hai Romania!
Credit poza: gsp.ro.
Taguri: euro 2008, Mutu, Romania
Cam acelasi lucru l-am simtit si eu. Cand a dat Mutu gol eram singur in casa. Am inceput sa tip de nebun, alergam si bateam din palme. Cand a dat panucci gol a fost ca si cum cineva mi-ar fi dat un pumn. M-a calmat instant. Ajunsesem din greseala in fata televizorului, pentru ca inca eram ocupat sa alerg si sa tip “goooool”, cand am vazut mingea in poarta si comentariul lui Gradinescu a fost edificator. Poate cel mai trist moment al fotbalului pentru noua generatie.
Bai, deci minutul asta o sa-l tin minte, la fel cum tine “baiatu’ minte” cele 5 minute de prelugire din meciul cu Danemarca!
ma cel mai tare si mai tare m-a deranjat faptul ca dupa ratare Mutu era complet inutil pe teren si la o faza era sa luam 1 gol care ar fi dus scorul la 2-1 prin min 85 care nu ar fi fost deloc placut
nu se mai ridica din fund. Inteleg esti demoralizat plm dar nu te comporti asa … in rest toata stima pt nationala sa fim optimisti ca oricum nimeni nu se astepta sa facem 2 pct pana acum.. sa speram ca facem si cu olanda 3 
)sau macar 1 si franta cu italia fac si ele un 0-0 sec
Important e sa-si doreasca olandezii sa mergem in sferturi! :d
am fost peste italia in toate punctele de vedere…era o echipa de batut… cu franta nu am avut tupeu..nici noi nici ei
) saraca terasa unde am vazut meciul cu italia…la golul lui mutu eram pe mese cu baietii, pacat ca a durat putin fericirea asta…si televizorul a primit 2 beri in plin 
)) HAI CA SE POATE!!!