Scurta Aventura Postdecembrista A Unei Echipe De Provincie In Liga I

Ieri ma uitam la TV pe un post local. Am nimerit la o emisiune unde invitati au fost Remus Galmencea, Cristi Termure si Cosmin Becheanu, trei dintre starurile Chindiei Targoviste pe vremea cand aveam echipa in Liga lu’ Mitica. Si mi-am adus aminte ca intr-un mail am un articol ce ar fi trebuit sa participe, mai demult, la un concurs. L-am reeditat putin si vi l-am servit:

M-am nascut in Targoviste. Mi-a placut in Targoviste. Tata mi-a insuflat pasiunea pentru sport. De orice fel. Desi a pus mai presus de asta cartea. Ar fi vrut sa fac si sport, dar sa nu-mi neglijez temele. Lucru aproape imposibil. Intr-un tarziu mi-am ales calea, iar sportul a intrat pe planul secund. Ocazional mai lovesc o minge de fotbal, mai arunc la un cos de baschet sau mai ridic o racheta de tenis.

Orasul meu a trait pentru fotbal si suspina dupa vremurile apuse in care Nicolae Dobrin umplea stadionul la inceputul anilor ‘80. Tata, de cate ori isi mai primeste cate un invitat la un pahar de vin, nu uita niciodata sa aduca in discutie asta. Pentru ca mereu se vorbeste despre fotbal.

Ma simt norocos printre ai mei contarani, pentru ca am prins scurta aventura postdecembrista a unei echipe de provincie in Liga I. Eram inca in scoala primara la inceputul de drum al Chindiei. Undeva prin Liga a III-a, Silviu Dumitrescu strangea o mana de baieti tineri si flamanzi de afirmare si de glorie, din dorinta de a face performanta si de a aduce din nou zambetul pe fetele targovistenilor. Un drum ce a inceput surprinzator de frumos, presarat numai cu victorii si incununat de promovarea in Liga secunda. Chindia sfaramase aproape tot.

O data cu accederea in esalonul II, investitorii si-au aruncat ochii spre potentialele talente nascute peste noapte in vechea Cetate de scaun. Usor, usor, pe masura investitiilor au venit si rezultatele. Chindia a defilat anul urmator surclasandu-si toti adversarii. Parca si acum, imaginile zilei la sfarsitul careia se va consfinti accesul Targovistei in liga de elita a Romaniei mi se succed cu repeziciune prin fata ochilor. Un meci cu Dacia Unirea Braila. Oamenii din imprejurimile orasului stiau cu totii despre marele eveniment. Tin minte cum eu si pustanii de varsta mea pregateam stegulete, fluiere si mesaje de incurajare. Am si scris chiar, cu vopsea alba, pe terasa unui bloc vecin, mare, vizibil: Chindia ‘96. Dovada exista la  13 ani distanta. Accesul liber la stadion. Un stadion cu o capacitate, la vremea respectiva, de 18000 de locuri. “Municipalul” fierbea cu doua ore inainte de primul fluier al partidei. Imaginati-va o potcoava ce poate strange doar aia 18000 de oameni, luata cu asalat de 30000 de suflete. Jumatatea de ora dinaintea orei 11, ora matineului, a fost un calvar. Gemete, urlete, strigate de incurajare, un rosu-albastru de nedescris si plutele, ruinele din preajma stadionului, turnul Chindiei luate cu asalat de oameni ce n-au avut norocul sa mai incapa in potcoava. Fluierul de start si multimea gata sa erupa au inmuiat picioarele brailenilor. Un scurt 3-0, cu Sica Bardes marcatorul unei duble si devenit eroul si idolul unui oras intreg. Da! Baietii nostri reusisera. Au primit in schimbul performantei lor cate o Dacie 1310 de caciula si ceva banuti. Ne pregateam de Divizia A. Insa tricourile aruncate la final au ajuns pana la 50 km distanta de oras, primarii localitatilor gasind loc pentru ele intr-un fel de Hall of fame.

Ne pregateam bine. Se contura o galerie, se stabilea pozitionarea ei la meciuri, se construiau vestiare moderne pentru vremea respectiva, se ingrijea stadionul, sa faceau planuri. Existau intalniri si conferinte ale membrilor de galerie. Se stabileau ordine. Cine face confetti, cine scrie bannere, cine face steaguri, cine cat cotizeaza, cum se vor face legitimatiile si mai presus de toate cantecele pentru echipa.

Eram extaziat. Divizia A incepea fix de ziua mea, pe 18 iulie. In prima etapa ne vizita Ceahlaul lui Pinalti. Abia asteptam.

Nesansa m-a imbolnavit subit de-o laringita ce-a necesitat internare chiar pe 17 iulie. Am fost mahnit, dar bucuros ca ma voi face bine. L-am rugat pe tata sa-mi aduca un radio si l-am rugat sa nu uite sa-mi procure programul meciului. Da, foaia aia A4 facuta pe jumatate si tiparita neordonat, pe care scria mare Chindia Targoviste – Ceahlaul Piatra Neamt. Am trait cu eroii copilariei mele prin glasul inegalabilului Ilie Dobre. Am trait emotiile primului meci de Divizia A care a contat cu adevarat pentru mine. Si am castigat. I-am doborat pe plaiesi, chiar daca dintr-un penalty in minutul 88 transformat de Cristi Balasa. Am primit si programul promis. Inca il mai am, alaturi de multe altele. Iscalit cu autografele celor ce m-au bucurat: Sica Bardes, Laurentiu Reghencampf, Cristi Balasa, Bogdan Lita, Cristi Igescu, Cristi Termure, Remus Galmencea, Razvan Tobosaru si multi altii.

Urmatorul meci de-acasa nu l-am pierdut. Venea Rapidul din Giulesti, pe care-l vazusem doar la televizor. Stadion arhiplin. Am stat undeva in peluza. Sica Bardes i-a zdrobit, a facut ce-a vrut din ei, iar scorul de 1-0 a fost atat de fals, pe masura ocaziilor avute.

Targovistea devenea un nume, din nou, pe harta fotbalului romanesc. Toate echipele care urmau sa vina aici se temeau, isi faceau calcule … si plecau infrante. Chindia nu mai pierduse de trei ani acasa. Si nu numai ca nu pierduse, dar nu facuse nici macar un egal. A urmat o serie frumoasa de meciuri, cu o victorie la Bistrita. Dupa 10 etape, aveam echipa pe locul 3. 21 de puncte.

A urmat insa declinul. Moartea tragica a doua dintre marile sperante ale fotbalului romanesc, Bogdan Lita si Cristian Igescu (probabil multi n-au auzit de ei, dar erau sperante intr-adevar, tineri si frumosi) a zdrobit inimile noastre. Efectele tragicului accident auto s-au resimtit si in teren, desi pana la sfaristul turului reusisem sa facem fata si Stelei (0-1) si lui Dinamo (1-1, un meci despre care Remus Galmencea povestea aseara ca trebuiau sa-l piarda, ca se pregatise un blat iar golul inscris tocmai de el dintr-un 11 m care a avut drept consecinta o plasa rupta si a fost motivat de cateva cuvinte aruncate cu superioritate de Florin Prunea: “Pustiule, stii ca trebuie sa ratezi!”).

Echipa n-a mai adunat puncte si abia s-a salvat de la retrogradare. Urma un an cu adevarat greu. Printre achizitii, alta stea “cazuta” de pe “albastrul” fotbalului romanesc. Catalin Haldan.

Asocierile cu alte echipe de Liga I, au scrijelit pe fruntea echipei targovistene, numele greu de satelit al granzilor. Cinci-sase jucatori au plecat pentru bani mai multi la FC Arges, Reghe s-a dus la Steaua pentru un viitor mai stralucit … si astfel sperantele noastre pentru inca un an de Divizia A paleau incet. Chindia n-a mai facut mare lucru, a contat totusi pana in ultima etapa, unde o infrangere rusinoasa la Timisoara si un blat mizer facut la Suceava de Dinamo ne-a retrogradat de unde veniseram cu mare tam-tam in urma cu doi ani.

Amintirile si regretele zilelor de atunci inca mai “deranjeaza” gandurile melancolicilor suporteri de sub turn. Dovada ca invitatii emisiunii au povestit cu atata placere si cu atata patos intamplari frumoase din acea perioada.

Taguri: Chindia, fotbal, liga i, Sport, Targoviste