Tipic Românesc: Sau Cum Editura Curtea Veche Îşi Respectă Contractele

Citind pledoaria lui Adrian Ciubotaru, m-am întrebat pentru a mia oară de ce noi, românii, ajungem să ne comportăm ca nişte cimpanzei?! Pentru că în ţara tuturor posibilităţilor întotdeauna va exista cineva care să-ţi ceară pe un produs mai mulţi bani decât face, va exista cineva care în loc să ducă un telefon stricat la reciclare, îţi va vinde iluzii pe bani grei în târg la Vitan, va exista cineva care îţi va vinde o maşină second-hand pentru care şi-ar tăia venele  de la mână că e cea mai tare din parcare, dar peste şase luni îi legi ţeava de eşapament cu sârmă şi-o tragi pe dreapta, întotdeauna va fi un prieten pe care l-ai împrumutat cu bani şi nu ţi-i va ma da înapoi şi întotdeauna va exista o editură (în speţă Curtea Veche), care îţi va râde în nas nepublicându-ţi cartea şi neasumându-şi responsabilitatea unor daune ce ţi se cuvin în baza unui contract pe care l-a iscălit cu negru pe alb.

Are rost să ne mai întrebăm de ce ne înrăim pe zi ce trece?! Are rost să spun că în carapacea ta e cel mai bine şi că a depinde de alţii pentru a-ţi îndeplini un vis e ca şi cum ţi-ai băga un băţ în fund?! N-are.

În zilele aglomerate, mă uit în ochii oamenilor ce trec pe lângă mine. Şi în privirile lor triste văd cel puţin mii de eşecuri ale sistemului care ne-a înveninat, ne-a îndobitocit şi nu ne oferă nici măcar iluzia luminiţei de la capătul tunelului. N-am evoluat deloc de la perioada în care căutam, zgribuliţi de frig, adăpost în peşteri.

Ăsta şi ca un răspuns dat mie la «De ce azi sunt mai rău?» şi la «De ce azi nu-mi mai pasă prea mult de cei din jurul meu?»

*) Cei care aveţi bloguri n-aţi face rău să faceţi cunoscut şi comunităţilor voastre acest caz tipic românesc.

Taguri: dobitoci, mizerii, Romania