Cu Sănătatea Stau Bine, Cu Timpul Liber Mai Prost

Pornesc de la retorica lui Nicu Ciocan. Că tre’ să pornesc de undeva ca să s(t)imulez o oareşce frecvenţa a postării. De vreo lună mă trezesc la 7 am, mănânc ceva, mă sui in Furie şi mai ajung seara la 11 acasă.

V-am spus că sunt din nou student? Şi că încerc să fiu unul model? Adică mi-au trebuit 10 zile ca să mă dezmeticesc şi să-mi găsesc colegii, 2 zile să aflu localizarea pe hartă a sălilor de curs şi încă alte 10 zile ca să-mi cunosc profesorii şi micii mei colegi. Cred că, la un moment dat, o coleguţă m-a apelat “nenea“.

Am fost la secretariatul facultăţii să-mi iau orarul, am socializat cu don’şoara sau doamna secretar (tre’ să ma pui bine cu dânsa)…însă orarul din PC-ul ei aglomerat de mail si de yahoo messenger n-a corespuns cu sălile care trebuiau să-mi găzduieasca “bobocia“. Am revenit mirat în acorduri de “iar tu, mă?” şi spre amuzamentul meu, ne-am înţeles să fiu adjunct de secretar pentru o zi: “Mă, dacă faci rost de orar să mi-l aduci şi mie!” De, aşa se face şcoala aci la Târgovişte. Ca de altfel peste tot în ţara asta.

La serviciu, că tre’ să existe şi-un serviciu, colegul Ravelli are chefuri şi apucături mai speciale. Cică se apropie negocierile şi tre’ să ne ţinem tare pe poziţii. Noi avem chef de ieşit la seri latino şi la clubul studenţilor, el are chef de-o grevă. “Până acum am muncit pentru experienţă şi ca să duc firma pe cele mai înalte culmi ale socialismului. Acum, că am terminat o facultate, mă gândesc să muncesc mai mult pentru mine şi pentru bani.” Succes Ravelli!

Două replici amuzante săptămâna asta:

  • Un coleg urmărit pe terasă de un grup de gagicuţe este întrebat pe un ton cât se poate de serios de către subsemnatul: “Ce-ai făcut colegu’, ai dat drumul la păsări?” :) )
  • Aseară, în aşteptarea Halloween-ului, un tip vine către noi cu o mas©ă pe făţă: “Ce-ai făcut, mă, te-ai deghizat în morţii mă-tii?

Şi acum să trecem la scopul brut al acestei postări:

  • Cumpără-ţi anvelope de iarnă, nu aştepta să te prindă zăpada desculţ;
  • janteauto.com este si pe twitter;
  • RevvNation.com, un proiect în care sunt implicat din februarie acest an, îşi pregăteşte lansarea. RevvNation este un joc online browser-based, deci nu necesită niciun fel de download, în care cuvântul de ordine este “race”. Aplici pentru un beta account, noi te vom accepta în comunitatea noastră, tu te vei înregistra, vei lua cursuri de condus, vei merge la muncă, îţi vei tuna maşina şi vei da curse la semafor, vei provoca alţi jucători şi vei intra in cluburi alături de prieteni…pentru a beneficia pe deplin de avantajele pe care ţi le conferă aderarea la un Racing club. Mulţumesc celor care au scris despre noi: startups.ro, focusit.ro, refresh.ro, money.ro, arenabiz.ro, dailybusiness.ro, Emil Dragotă, 6am.ro etc.
Taguri: ,

Urmareste photochic.ro!

photography

Daca ti-a placut articolul si vrei sa primesti pe e-mail posturi asemanatoare, introdu adresa ta in casuta de mai jos:

mai citesc!

Vorbe, Of-uri, Mistouri

7 Vorbe la “Cu Sănătatea Stau Bine, Cu Timpul Liber Mai Prost”

  1. uTd on 1 November 2009 10:19 pm

    Faza cu “nenea” si cu secretara a fost geniala :) ) am ras ceva la servici pe tema asta

  2. Terra on 15 November 2009 10:41 pm

    Faza cu “nenea” nu cred că mi-a scăpat mie, dar ţin minte că abia venisem şi mi s-a adus la cunoştinţă că avem un coleg nou pe care, după cum s-au obişnuit colegii, trebuia să-l întâmpin EU (aici nu ştiu de ce). Ştiu că te-am întrebat dacă eşti elev sau… profesor :) )
    Apoi, dacă ţin bine minte, ai făcut cunoştinţă şi cu restul. Deşi e mult probabil să greşesc, căci eu abia venisem şi nu am habar de ce anume se întâmplase până în momentul respectiv.

    P.S.: nu pricep de ce nu te-a trimis secretara la afişier, chiar şi astăzi orarul zace acolo.

  3. Marius on 16 November 2009 11:24 am

    P.S.: În primele două săptămâni avizierul găzduia un orar care n-avea nicio legătură cu realitatea. :D

  4. Terra on 16 November 2009 1:55 pm

    P.P.S.: Singurele modificări pe care le-a suferit orarul de pe 2 octombrie (data afişării) au fost legate doar de ziua de luni (engleza şi fotojurnalismul). Plus orele de Psihologie a Educaţiei (modulul). În rest orarul este la fel :D

  5. Marius on 16 November 2009 3:15 pm

    Atunci am avut eu ghinionul să vin doar în zilele de luni. Orarul a fost dubios, la fel şi voi că nu v-am găsit. Şi la fel şi rectoratul că nu are pe nicăieri afişat un plan cu aşezarea pe Terra a clădirilor. Dacă au, nu l-am găsit eu…

    Şi-apoi la ce-s buni prietenii? Ca să aibă ce să-ţi răspundă atunci când îi întrebi ceva.

  6. mihai on 18 November 2009 9:18 am

    Salut! M-am inscris si eu pe revvnation.Sper sa fie ceva diferit fata de modalitatea cum se desfasoara jocurile on-line. Bafta multa pe viitor si toate cele bune.

  7. Marius on 18 November 2009 12:36 pm

    Foarte bine. Mulţumesc. O să acceptăm toate request-urile în momentul lansării. Eu zic că va fi ceva plăcut pentru toată lumea.

Simte-te liber sa lasi o vorba...





bani beijing blog blogger Blogging blogosfera bucuresti cel mai misto tip din Romania Concurs dobitoci eveniment femei fotbal Fotografie fun Funny Google haios idioti imbecili internet jocurile olimpice marius tudor masini media mizerii muzica oameni Olimpiada online personal plictiseala poze radiolynx Romania social Sport Steaua Targoviste UCL