Câteodată Recunosc Că Nu-s Un Şofer Bun

De când am carnet am făcut 2 accidente. Dacă pot să le numesc aşa.

Prima dată la vreo săptămână după ce mi-am luat carnetul am încercat să scot maşina cu spatele din parcare. Pe o ploaie torenţială de nu vedeam nimic în retrovizoare mi-am luat inima în dinţi după câteva manevre nereuşite de a întoarce maşina, ca să o scot cu faţa. I-am luat puţin vopseaua Daciei unui vecin. Veche, antică şi de demult. Vopseaua a cedat nervos şi a scos la suprafaţă rugina. A mea, o ştersătură albă care a ieşit la poliş. Am plecat de la locul faptei pentru că mă grăbeam cu gândul să-l caut pe vecin seara. L-am găsit la o bere la ghereta din cartier şi i-am spus că eu sunt făptaşul. Toată fapta asta bună m-a costat 300 lei, o amendă de 60 de lei în 48 de ore şi 3 puncte penalizare. “Bulangiul” a vrut să mergem la Poliţie ca să-şi ia dovadă, iar eu n-am vrut să-i dau asigurarea pentru o nimica toată. Omul şi-a schimbat aripa şi gata.

A doua oară cu maşina de la firma pentru care lucram atunci. În ultima zi din pre-aviz. Nu a fost ceva premeditat, dar am vrut eu să fac o parcare ca la carte, am virat lung dreapta şi-am intrat într-un parapet de 60 cm înălţime. Am făcut-o praf pe partea cu pricina. Două zile pe la Poliţia din Găeşti, un avertisment şi mi-au tăiat vreo 30 de lei din salariu. Maşina avea CASCO.

Astăzi a fost, probabil, cea mai proastă zi a mea de condus prin Bucureşti. Mă gândeam aiurea la una alta. De când am plecat de acasă. Aşa-s eu mai gânditor. Mi-am pierdut simţul atenţiei de câteva ori şi la Victoriei, când să fac stânga spre Ştefan cel Mare era să iau în bot doi inşi. Încercam să-mi fac loc printre aia care veneau pe contrasens. Nu ştiu de ce, nu mă grăbeam nicăieri…pur şi simplu eram cufundat în propriile gânduri. Undeva mai sus, pe Ştefan cel Mare, m-au înjurat alţi doi şoferi. Schimbam benzile fără o asigurare adecvată în prealabil. Uneori, recunosc…NU-S UN ŞOFER BUN.

Taguri: , , ,

Ma plimb, scrie-mi la contact! Citesc eu cand am timp!

revvnation

Daca ti-a placut articolul si vrei sa primesti pe e-mail posturi asemanatoare, introdu adresa ta in casuta de mai jos:

mai citesc!

Vorbe, Of-uri, Mistouri

6 Vorbe la “Câteodată Recunosc Că Nu-s Un Şofer Bun”

  1. uTd on 2 Februarie 2010 10:19 pm

    Destul de funny faza cu dacia vecinului ..desi in locul tau nu ii mai ziceam nimic :D ..si cu neatentia la sofat te cred se mai intampla..

  2. cipoc on 2 Februarie 2010 11:13 pm

    stay home!

  3. Ravelli on 4 Februarie 2010 8:31 pm

    Stai linistit…….important sa te intorci acasa……..yo am stat odata in Tecuci vreo 5 ore la Politie(singur eram) din cauza unui sofer de tir din Ungaria care nu s-a asigurat deloc si mi-a sters toata partea stanga………ala nu intelegea nimic,yo am reparat-o pe Casco cu avertisment de la Politie si am mai platit si un rahat de taxa la BCR Asigurari sa-mi pastrez full casco(n-am prea inteles de ce)…….
    Iar prin Bucuresti nu era iesire cu masina sa nu evit vreo 2-3 accidente…….cauzate de mine,de altii,de toata lumea :D
    Dar sa vii acasa…….asta-i important ca sofer in tara noastra!!
    APROPO, suntem pe schimburi diferite la Blom :(

  4. Razvan on 18 Februarie 2010 9:22 am

    Salut Marius, as vrea sa fac Link exchange cu blogul tau, eu am http://www.Razveee.com. daca esti de acord sa facem trece-ma cu numele de ” Razvan ” si dami un comment inapoi cum sa te trec, mersi

  5. Mihai on 23 Februarie 2010 12:51 pm

    Multi fac ca tine dar PUTINI recunosc! felicitari!

  6. ElenaVrabioiu on 27 Februarie 2010 2:41 pm

    Salut!… in ceea ce priveste incidentul cu Dacia vecinului… asa se intampla cand esti cinstit… o patesti mai rau!… ai fi putut sa omiti sa-i spui ca tu esti faptasul… in fine, din greseli invatam… sau nu! :d… eu nu cred ca sunt un sofer bun niciodata!… sau poate sunt, dar nu pe strada…:d… prin 2004-2005 eram cat pe-aci sa intru intr-o masina care mergea regulamentar… am depasit o alta, oprita pe marginea drumului (INTR-O CURBA!!!)… si n-ar fi fost loc pentru o triplare… era destul de stramta soseaua… altadata, vroiam sa parchez pe podul din fata curtii bunicii si… am uitat sa pun frana… am intrat in poarta… n-a fost cine stie ce, i-am rupt cateva sipci de la gard, dar de atunci am condus mai rar… asa se intampla cand te gandesti in alta parte 8->… Felicitari!… pentru sinceritate…

Simte-te liber sa lasi o vorba...dar inainte citeste 10 reguli de bun-simt.





banc bani beijing bere blog bloggeri Blogging blogosfera bucuresti cel mai misto tip din Romania Concurs dobitoci femei fotbal fun Funny Google haios idioti imbecili internet jocurile olimpice marius tudor masini media mizerii muzica Olimpiada online personal plictiseala poze radiolynx Romania social Sport Steaua Targoviste TV UCL