Prima dată la vreo săptămână după ce mi-am luat carnetul am încercat să scot maşina cu spatele din parcare. Pe o ploaie torenţială de nu vedeam nimic în retrovizoare mi-am luat inima în dinţi după câteva manevre nereuşite de a întoarce maşina, ca să o scot cu faţa. I-am luat puţin vopseaua Daciei unui vecin. Veche, antică şi de demult. Vopseaua a cedat nervos şi a scos la suprafaţă rugina. A mea, o ştersătură albă care a ieşit la poliş. Am plecat de la locul faptei pentru că mă grăbeam cu gândul să-l caut pe vecin seara. L-am găsit la o bere la ghereta din cartier şi i-am spus că eu sunt făptaşul. Toată fapta asta bună m-a costat 300 lei, o amendă de 60 de lei în 48 de ore şi 3 puncte penalizare. “Bulangiul” a vrut să mergem la Poliţie ca să-şi ia dovadă, iar eu n-am vrut să-i dau asigurarea pentru o nimica toată. Omul şi-a schimbat aripa şi gata.

A doua oară cu maşina de la firma pentru care lucram atunci. În ultima zi din pre-aviz. Nu a fost ceva premeditat, dar am vrut eu să fac o parcare ca la carte, am virat lung dreapta şi-am intrat într-un parapet de 60 cm înălţime. Am făcut-o praf pe partea cu pricina. Două zile pe la Poliţia din Găeşti, un avertisment şi mi-au tăiat vreo 30 de lei din salariu. Maşina avea CASCO.

Astăzi a fost, probabil, cea mai proastă zi a mea de condus prin Bucureşti. Mă gândeam aiurea la una alta. De când am plecat de acasă. Aşa-s eu mai gânditor. Mi-am pierdut simţul atenţiei de câteva ori şi la Victoriei, când să fac stânga spre Ştefan cel Mare era să iau în bot doi inşi. Încercam să-mi fac loc printre aia care veneau pe contrasens. Nu ştiu de ce, nu mă grăbeam nicăieri…pur şi simplu eram cufundat în propriile gânduri. Undeva mai sus, pe Ştefan cel Mare, m-au înjurat alţi doi şoferi. Schimbam benzile fără o asigurare adecvată în prealabil. Uneori, recunosc…NU-S UN ŞOFER BUN.

P.S.: Ştiu că sunteţi 100-120 de inşi care citiţi des. Rupeţi tastele. E ultimul post pe anul asta. Make me happy!

P.S.S.: Sărbători fericite tuturor!

Da dom’le!

Ce bine le-ar sta lui Iliescu, Chitac si Stănculescu îngropaţi la Strălueşti…ca să-şi ia şuturi în cur pe lumea cealaltă de la 100 de suflete! În această zi minunată de iunie 2009, eu le urez moarte lentă şi dureroasă tuturor celor acuzaţi de faptele din iunie ’90, care astăzi stau la masă cu familiile şi nu au un nod în gât atunci când înghit friptură de porc şi sorb dintr-un pahar de vin scump. Unul a scăpat mai devreme după o lungă perioadă de chinuri…Sper s-aveţi şi voi aceeaşi soartă!