In debutul meu in presa din judetul Dambovita am scris si despre dinamicul de-acum teatru targovistean, Tony Bulandra. Am scris si despre ceea ce se petrecea pe scena, iar cuvintele inclin sa cred ca erau laudative, dar am scris si despre Mihai Constantin Ranin, cel care abia atunci ii prelua fraile.  Am primit la scurt timp, drept “rasplata” un contra editorial intr-o gazeta locala (ceea ce insemna ca sunt citit) si am fost destul de des apostrofat de Mihai Constantin Ranin in legatura cu raul pe care il fac teatrului. Incidentul cel mai haios s-a petrecut insa la Gala “Cristian Topescu 40 de ani de televiziune”, moment in care am intrat pe usa institutiei in timp ce auzeam cuvintele “hai intra ca poate iti dau si un sut in fund”. De-atunci am tot fost pe la teatru si chiar m-am salutat cu domnul care a rostit replica.

Am fost la teatru si am vazut multe sau mai bine zis nesperat de multe lucruri bune.  De cele bune, ca si de sincope, responsabil este managementul institutiei. N-ar rost sa insist cu laudele: sali care arata foarte bine, piese de calitate, poate un repertoriu cam prea indraznet pentru calitatea publicului targovistean, regizori cu renume, actori care au crescut vizibil, critici de teatru impresionati de ce se joaca la doar 80 de km de Capitala…si un festival (Babel) pus in miscare si vazut si-n lumea buna a culturii bucurestene.

Cine a castigat? Teatrul Tony Bulandra. Mihai Constantin Ranin. Targovistea.

Acum e de actualitate disputa dintre primar si cei care se impotrivesc restructurarii teatrului. Citeste  aici si aici. Ca potential spectator m-as putea intreba daca institutia este in vreun fel in pericol dupa o astfel de interventie la nivel administrativ. Asta e deci intrebarea: ESTE SAU NU ESTE TEATRUL IN PERICOL?

1.Sa NU ne inflamam! – articolele aparute in presa centrala care-l pozitioneaza pe edilul targovistei in ipostaza de adversar al culturii sunt vadit sub influenta comunicatului “strigat de ajutor” al managerului teatrului. Cei care semneaza astfel de articole sunt responsabilii departamentelor de cultura, sensibili la problemele personajelor care le ofera materie prima pentru scriitura.

2.Este foarte posibil ca cineva sa aiba tot interesul sa manipuleze si sa se panicheze daca pierde o functie importanta si controlul unor anumite sume de bani. Reorganizarea nu inseamna automat disparitia ci poate si un management mai eficient.

3.Daca totusi problema teatrului se judeca pe criterii politice (razboi PLD-PSD) si totul e o vendeta, atunci e foarte grav. In acest caz, pierde toata lumea si refuz sa detaliez.

4.Primarul actual pleaca la drum (in mod bizar) cu un handicap de imagine si cu prea multe probleme pe care ai senzatia ca si le creaza singur. Are oameni slabi pe PR iar oamenii care ii pun in pagina miscarile sunt penibil de slugarnici (a se citi doar presa obedienta din Targoviste).  Un exemplu este chiar acest caz, in care o masura de ordin administrativ este prezentata ca atentat la o institutie care in doar cativa ani a acumulat prestigiu si imagine excelenta in randul presei de specialitate.

5.Inertia actorilor care isi apara institutia este logica, explicabila si deloc condamnabila. Este iar vina administratiei care are probleme de comunicare si care nu poate oferi garantii si o proiectie justa legata de viitorul unei trupe care, repet, a crescut ratingul cultural al urbei.

Concluzie: Adevarul este la mijloc iar contrele de ordin administrativ pot fi depasite daca exista maturitate in gandire si vointa in a pastra si a continua proiectul Tony Bulandra la Targoviste. Administratia poate cadea in pacatul neglijentei dar spune ca deocamdata e vorba doar de o eficientizare a resurselor. Teatrul “se laicizeaza” daca ramane blocat in discutii despre bani si poate da o palma administratiei daca rezista si face performanta chiar si in conditii vitrege.

Nu stiu cati sunt pasionati de box in Romania,  pentru ca multi se uita la acest sport doar cand evolueaza un roman, se trezesc la 5 dimineata sa il vada pe Bute sau pe Doroftei (cand boxa), insa mie chiar imi place acest sport si nu puteam rata intalnirea din 26 iulie. Asa ca m-am trezit devreme duminca dimineata, mi-am facut o cafea sa ma trezesc si am dat drumul la tv sa ma uit la “meciul anului” in box, cum a fost denumit  de specialisti, pentru centura WBA la categoria welterweigth dintre puertoricanul Miguel Cotto, detinatorul titlului, omul pe care Floyd Mayweather l-a evitat in cariera sa, care avea un palmares exceptional 32 de victorii dintre care 26 prin K.O. si nici o infrangere si mexicanul Antonio Margarito supranumit “Tornada din Tijuana “ si detinator al altei centuri din boxul profesionist,  varianta WBO la aceeasi categorie.

Doar Cotto si-a pus in joc centura si toata lumea era de parere ca puertoricanul va castiga meciul cu mexicanul Margarito, care avea un palmares care includea si 5 infrangeri. Cotto era considerat cel mai valoros boxer la categoria sa deci si la casele de pariuri era favorit in fata mexicanului care in primele 10 meciuri la profesionim suferise 3 infrangeri si parea a fi un sportiv de mana a doua, dupa care a inceput sa castige meci dupa meci si a ajuns sa fie unul dintre contracandidatii la centura.

Si dupa meciurile introductive dinaintea marii intalniri, cu strigatul de lupta a lui Michael Buffer “Let’s get ready to Rumble!“ incepe “meciul anului” si stupoare Cotto care era favoritul luptei adopta o metoda de aparare si nu ataca, iar “Tornada din Tijuana“, incepe furibund iar in runda a 2-a reuseste sa ii sparga arcada si nasul lui Cotto, care parea a nu fi in apele lui si avea acum parte de cel mai greu moment din cariera, in fata mexicanului.

In runda a 11-a dupa mai multe lovituri puternice incasate de puertorican, acesta ingenungheaza de doua ori refuzand lupta si este numarat. Vazand fata plina de sange a lui Cotto, arbitrul decide sa puna capat luptei, iar noul campion WBA la welterweight este decis de un TKO (tehnical knock-out).

Ce sa zic, meciul chiar si-a meritat titulatura cu toate ca vroiam sa vad un Cotto mai combativ, tinand cont de palmaresul care il avea si de adversarii pe care ii facuse K.O. Margarito m-a impresionat prin stilul lui agresiv de lupta si am vazut de ce i se spune “Tornada din Tijuana”. Chiar daca nu se intampla ca arbitrul sa opreasca lupta, Cotto oricum pierdea pentru ca a cedat centrul ringului inca din runda I, iar mexicanul s-a napustit asupra lui ca un uragan.

Dupa ce a fost considerat cel mai periculos boxer la categoria sa si evitat tot timpul de Mayweather (retras), Cotto se vede acum deposedat si de centura WBA dupa ce il batuse in noiembrie anul trecut pe Sugar Shane Mosley ( omul care l-a invins de 2 ori pe Oscar de la Hoya). Deci, surpriza sau nu, victoria lui Margarito (al carui palamres cuprinde 37 de victorii din 43 de lupte dintre care 27 prin K.O dar si 5 infrangeri) arata cine e cel mai puternic boxer la welterweight. Asteptam cu nerabdare o revansa la meciul anului dintre Margarito si Cotto sau un meci de unificare al centurilor WBA, WBO si IBF.

Parca acum 10-15 ani erau mult mai mediatizate persoanele din anturajul team-ului olimpic. Stiam cu 3-4 luni inainte cine intra in lupta medaliilor. E vreun semn cumva ca sportivii romani nu mai au valoare? Aveam o echipa olimpica de box de temut, aveam cel putin un reprezentat care ar fi contat acolo in finala la aruncarea ciocanului, a sulitei sau a greutatii. Sau aveam o Gabriela Szabo care sa concureze la 2-3 probe, o Mihaela Melinte, o Felicia Tilea, o Nicoleta Grasu. Sau aveam la saritura in inaltime o Monica Iagar. Aveam aproape la toate probele importante pe cineva care ar fi putut aduce acasa o medalie. Sportul olimpic romanesc de vara tinde sa-l “prinda din urma” pe cel de iarna. Macar acolo n-avem si n-am avut vreodata traditie. Avem de toate pentru toti.

Restul articolului il puteti citi la Arhi.

Inca de mic mi-a placut foarte mult. La 6 ani, deja intelegeam fenomenul fotbal. Stiam ce inseamna o Cupa Mondiala. Asa ca in 90, n-am pierdut niciun meci. Tine minte si acum cele doua goluri ale lui Lacatus in poarta lui Dassaev, tin minte si golul lui Balint impotriva Camerunului, tin minte si egalul contra Argentinei lui Maradona. Si mai tin minte cum Timofte netezea drumul Irlandei spre sferturi, ratand un penalty decisiv! De atunci am caiete si agende intregi cu statistici, articole scrise in fiecare perioada a copilariei, pe care mi-am petrecut-o in fata televizorului! De la Paul Karya, vedeta echipei de hockey pe gheata a Canadei la Lillehammer, pana la Cristiano Ronaldo, magicianul lui United de miercuri seara!

Citeste tot articolul la Arhi.

Mi-am dedicat putin din timpul meu pentru a citi cateva minunate idei despre fotbal, ale catorva femei ajunse prin catapultare in presa sportiva! Alea cateva “care este” de le stie tot online-ul romanesc! Apoi am avut nelamuriri vis-a-vis de perceptia mea de cunoscator amator de fin al fenomenului fotbalistic! Cand oare m-ar interesa pe mine, devorator de acest sport, ca prietena nu stiu cui e fana Bogdan Stelea ? Sau, de cand oare, cineva care ducea tolba de bani la Helsinki pentru un meci corect al Finlandei impotriva Cehiei, isi da cu parerea despre valizele autohtone pline cu dolarei?

Citeste tot articolul la Arhi.