Copil uitandu-se prin “fereastra” casei in care locuieste cu parintii si inca doi frati. Bucuresti, 21 noiembrie 2010.

Copil cu un covrig in mana. Bucuresti, 21 noiembrie 2010.

Tanara de 18 ani, dependenta de heroina. Bucuresti, 21 noiembrie 2010.

Tanar bucurestean dat afara din casa de familie, dependent de heroina. Bucuresti, 21 noiembrie 2010.

Tanar bucurestean dat afara din casa de familie, dependent de heroina. Bucuresti, 21 noiembrie 2010.

Normal, Ialomiteanu n-o sa se atinga de-a noastra decat daca e gay. Daca nu e gay, atunci e onanist. Oricum ar fi, e nasol.

]]> http://www.mariustudor.com/2010/10/vis-a-vis-de-greva-de-la-finante.html/feed 1 http://www.mariustudor.com/2010/08/primul-metru-patrat-de-autostrada-din-targoviste.html http://www.mariustudor.com/2010/08/primul-metru-patrat-de-autostrada-din-targoviste.html#comments Tue, 24 Aug 2010 21:09:54 +0000 Marius http://www.mariustudor.com/?p=1597

Voi aţi cumpăra o locuinţă într-un bloc construit acum 5 ani şi care arată aşa?! [Vezi şi asta!]

Mă văd la marginea unui şemineu, cu o carte în braţe aşteptându-l pe Moş Crăciun, deşi…vremea lui a trecut. Mă văd într-o pustietate canadiană, cu şuba pe mine, “trăgând” dintr-o vodcă rusească şi pufăind un trabuc cubanez.

Sentimentalismul iernilor de altă data a dispărut…acum vorbim de impact social. Mă trezesc, înjur puţin că trebuie să ies in frig, mă imbrac bine şi mă avânt în vâltoarea nămeţilor de cartier. O nouă zi. Scot cheile din buzunar, deschid portbagajul maşinii, scot mătura şi vântur cei 40 cm de zăpada aşternuţi peste noapte pe maşina mea. Mai schimb o vorbă cu vecinul care face acelaşi lucru ca mine şi înjurăm amândoi natura. Anul ăsta a fost prea aspră cu noi. Ne întrebăm, dând din umeri, “oare au scos mişeii ăştia, pe care-i plătim cu banii noştri, utilajele de deszăpezire?” “Vom vedea, vecine, vom vedea!” şi mi-e jenă să-i spun că-mi place iarna şi că mă bucur că a ieşit în frig să-şi ude mânecile gecii.

Plecăm fiecare la treaba lui. Eu cu gândul la cele câteva sute de kilometri pe care le am de parcurs, el cu gândul la peştele lui prins la copcă. Şi până la ieşirea din oraş înjur pe rând Primăria, dobitocii care aruncă zăpada pe stradă cu lopeţile lor, puştii care pleacă la şcoală şi aruncă doi bulgări în luneta mea avertizându-mă că şi ei iubesc iarna. Ajung la capitală şi-l înjur pe Oprescu, înjur tonele de zăpada care blochează locurile de parcare, îmi înjur ţumburucul îngheţat că nu-mi livrează apă pe parbriz şi-l înjur pe prostul care traversează la 3 m de trecerea de pietoni, arătându-mi cu degetul că e dreptul lui înfigându-şi, totodată, falusul în biata mea mamă care nu ştie nimic despre asta. I-am mai înjurat pe “proştii” care, nu din vina lor, circulă pe şosea pentru că zăpada e prea mare pe trotuar şi îşi udă şosetele din bocancii de acum 5 ani.

Dar îmi place iarna cu multă zăpadă şi dacă n-ar fi fost aşa probabil că n-ar mai fi fost iarnă. O să înjur Guvernul ăsta de căcat când sute de oameni vor suferi de pe urma inundaţiilor, dar…îmi place iarna!

Ritualul e simplu. Tata se imbăieaza, dă barba jos indiferent dacă a mai dat-o şi ieri, se parfumează, merge la şifonierul cu haine bune, alege un costum, o camaşă adecvată evenimentului, o cravată asortată, işi lustruieşte pantofii (înjură un pic murmurând: ” ‘Tu-le muma-n cur, pe vremea lui Ceaşcă îmi permiteam zece perechi de pantofi buni într-un an“) şi scoate un palton de acum douăzeci de ani, adică din vremea când încă îşi mai permitea să investească bani buni în haine. Toate astea sub nişte ochi surprinzător de neîncrezători ai mamei: “Mergi la vot, nu te duci la vreo chermeză! Te duci la 200 m de casă.” Dar votul e vot, işi iau buletinele şi pleacă la braţ…spre o Românie mai bună.

Cam asta e imaginea unei zile de vot in majoritatea caselor de români. Stau în faţa scării, fumez din ţigară, mă uit pe stradă şi văd aceeaşi poză: domni cu doamne la braţ, hăituiţi de grija zilei de mâine, apăsaţi de sictirul unei vieţi urât asamblate de cei ce au condus execrabil, ca un şofer prost, o ţară cu gabarit depăşit.

Stau, stau şi-mi adun frustrările într-un balon de săpun. Nu toţi au fost comunişti? Nu toţi au fost turnători? Nu toţi care s-au învârtit  înfometaţi în jurul ciolanului atârnat de la Cotroceni au furat? Contează care a furat mai mult şi care a furat mai puţin? Au furat şi atât! Legea pedepseşte la fel furtul unui covrig ca furtul unei flote. A, pardon, pedepseşte furtul unui covrig. Nu pedepseşte la fel o crimă ca un măcel în piaţa publică? Nu. M-a mulţumit ce-am ales acum cinci ani? M-ar mulţumi să nu merg la vot? M-ar mulţumi să aleg un om care a avut doar ghinionul să pice în mijlocul haitei roşii, să se confunde cu ea şi să deservească intereselor unor hiene…ascunse bine de o aură inofensivă? M-ar mulţumi să votez un om care a franjurat 180 milioane euro în două luni?

Eu nu am avut cu cine să merg la braţ pentru o soartă mai bună, de aceea îmi asum votul care mi-a generat în 24 de ore dublul frustrărilor acumulate în 5 ani. Nu m-a obligat nimeni şi nu m-a împins nimeni de la spate. Doar am crezut că toate eforturile mai multor oameni împotriva unuia singur s-au ghidat după zicala “Dacă doi iţi spun că eşti beat, te duci şi te culci“! Doar n-am crezut că mulţi sunt proşti si unul e deştept. N-am trăit nici mai bine, nici mai rău. Am trăit mereu la fel: cu speranţa că România va ajunge, în caţiva ani, să aibă autostrăzile Ungariei sau Sloveniei, că n-o să-mi fie ruşine să-i spun unui străin salariul meu, că n-o să închid ochii în faţa şefului străin atunci când îmi plăteşte consumaţia din milă şi din înţelegere pentru ţara în care trăiesc, că n-o să mă gândesc niciodată să emigrez, că o să am, cândva, un candidat pe care să-l votez din suflet şi din convingere şi nu să dau cu banul.

Trufia celor puţini care-şi proclama victorii peste victorii pe spatele celor mulţi şi proşti îmi provoacă greaţa! Mă bucur că am reuşit să nu evoc numele celor doi candidaţi. N-a fost intenţionat, dar mi-a ieşit…

Later edit: Moş Nicoale Geoană nu s-a lăsat aşteptat prea mult. De dimineaţă, înaintea deschiderii secţiilor de votare, i-a lăsat un mesaj lui Moş Nicolae Băsescu.

Dacă în alţi ani electorali eram interesat de cum arată şi sunt structurate campaniile pretendenţilor la Cotroceni, anul ăsta mi-am luat ochelari de cal, mi-am pus căşti în urechi şi mi-am propus să fac acelaşi lucru pe care-l fac şi EI: anume să-i ignor.

M-au ignorat ca elev şi mi-au dat o alocaţie de mizerie şi un sistem de învăţământ stricat, identificându-mă uşor în prima generaţie de sacrificiu. După noi, au mai urmat alte 7-8 generaţii de sacrificiu. Şi vor mai urma şi altele. Aveţi idee cam de câţi ani ne sacrificăm ca să facem hatârul unui sistem politic caragialian? Eu le-am pierdut şirul.

M-au ignorat ca student şi mi-au dat loc de cămin insalubru. Am dormit cu gândaci, am mâncat cu ei, m-am luptat cu ei. Am făcut duş la comun când poate aveam şi eu nevoie de intimitate şi de apă caldă. Însă mofturile astea costă bani. Ne-au băgat câte şapte în cameră în timp ce fiii lor se zbenguiau în lux.

Mă ignoră acum, ca om al muncii care lucrează în producţie (ştiu, am rămas puţini în ţara asta). Salariul meu e sodomizat de şomaj, CAS, CAS-S şi impozit. Simt că ţin in spate un şomer şi-un pensionar, când tocmai EI trebuie să facă asta.

De ce să mai merg la vot?

EI îşi doresc să rămână singuri şi fericiţi în ţara în care trăim NOI. Fac toate astea PENTRU NOI, ca pe pământul lui Burebista şi-al lui Decebal să mai rămână doar leneşii, beţivii, hoţii, puşcăriaşii, curvarii şi speculanţii. Adică masele cel mai uşor de influenţat. Pe mine m-au pierdut. Am decis să nu mă mai afund în clişee gen: “răul cel mai mic“, “merg la vot ca să-mi fac datoria civică” sau “merg la vot ca să nu voteze nea’ Caisă din vârful muntelui pentru mine“.

A venit timpul ca eu să le promit că merg la vot şi să-i ignor total în ziua alergerilor. Vorba aia, trăim într-o ţară unde luatul la mişto e sport naţional?