Eu nu mi-am dorit altfel de jucarii, poate pentru ca nici nu erau atat de multe si atat de frumoase. Astazi, copiii au diverse posibilitati. Ma uit la nepoata-mea care are un intreg arsenal de farduri pentru copii, papusi Barbie, orga nu-stiu-de-care, mini-laptop cu nu-stiu-cate programe si alte minunatii.

P.S.: Cadoul perfect pentru prichindelul tau.

Mi-ar placea sa mai fiu din nou a I-a. Dar doar la o clasa cu program de inot. Am fost pentru prima data in Giurgiu … orasul celebrului stalp lasat in mijlocul intersectiei. Daca nu stiti care, priviti poza urmatoare si votati-o in fiecare zi pana pe 28 decembrie. Asta chiar daca, intre timp, stalpul a disparut de-acolo.

La intoarcere ma gandeam ca de la anul sa-mi deschid firma de organizare evenimente pentru copii. Nu de alta, dar Carmen mi-a zis ca m-am descurat de minune! Ii multumim si lui Gogu pentru ca ne-a oferit titlul de “Cel mai rahitic Mos Craciun al anului!” Asa vor fi toti anul asta, rahitici, fara vlaga si sictiriti. Ma refer la reprezentatii zonali ai lui Mos Craciun!

Inca ceva, copiii aia chiar mai cred in Mosu’. Unii m-au studiat cu atentie pana si la elasticul de la barba (barba falsa), unii mi-au spus poezii din inima, altii de teama ca n-or sa primeasca ceva de la mine.

Am plecat, dar am promis c-o sa ma intorc sa mananc o friptura in nu stiu care celebru local … unde mananca smecherii din parlament!

Multumiri merg si catre Mimi, sotia chitaristului de la Spitalul de Urgenta, pentru ca ne-a tinut de urat prin port si ne-a aratat cateva dintre minunatiile orasului.

Pe vremea gradinitiei mele eram oripilat de imaginea lui Mos Craciun. Cand venea serbarea … nu stiam pe unde sa fug mai repede. Nu m-au incantat si nu ma vor incanta niciodata cadourile. Am plans cu lacrimi de crocodil pana la dare proemintente pe fata-mi de copil tampit ca sa nu primesc roluri in scenete. Nu-mi suradea ideea ca la final o sa vad un parinte garbovit cu valente artistice, transformat peste noapte intr-un mos cu barba falsa si un capod rosu. Plus ca atunci inca nu-ntelegeam de ce Mos Craciun vine si la gradinita, si la bunici, si la mama la serviciu, si la tata la uzina si acasa! La 5 ani deja suspectam ca Mos Craciun e doar o inventie a generatiei Coca-Cola.

Cadourile pe care le primeam nu tineau mai mult de doua zile. Fie ca era pusca sau pistol cu bile, fie ca era un autobuz super smecher sau o plasa de dulciuri, dispareau instant din peisajul camerei mele. La dulciuri inteleg. Nu le refuzam niciodata si rumegam ciocolata cu tot cu polei.

La 7 ani am vrut sa stiu cum intra Mos Craciun pe geam sau pe gaura cheii. In noaptea de 24 decembrie am stat planton la brad pana dimineata. Am fost amenintat ca daca stau acolo n-o sa mai vina deloc. Aiurea! Nu-mi pasa de cadouri … trebuia sa dezleg misterul lui Mos Craciun! Mi-am gasit cadoul in camera mea si mi-am jurat ca anul urmator daca-l prind ii rup picioarele. Aveam atatea sa-i povestesc si el n-a venit!

La 8 ani mi-am dorit jocul “Dacii si romanii”! A fost exact si varsta cand am inteles ca Mos Craciun nu e Mos Craciun si ca el a fost intruchipat perfect in 7 ani de minciuna … de parintii mei. Am auzit o discutie intre ei, cum ca la Librarie s-a epuizat stocul si ca trebuie sa discute cu un unchi de-al meu din Bucuresti sa-l faca rost.

N-am plans, am ramas doar cu un gust amar. De-atunci Mos Craciun e doar un hot de suflete, o amagire la final de an, o amagire care pe altii ii face fericiti cateva clipe. Nu-mi mai face cu ochiul nici macar in mod simbolic. Poate unii veti spune ca-s zgarcit, dar daca mie nu-mi place sa primesc daruri … nu vreau ca altii sa astepte de la mine ceva.

Eu nu vreau sa fiu Mos Craciun, pentru ca nu mai cred in Mos Craciun!

O sa va spun ce ma incanta pe mine in perioada asta. Imi place enorm de mult sa ma plimb prin zapada. Sarbatorile fara zapada ma intristeaza pana la a varsa lacrimi. Imi plac saniile, imi place la tara cu zapada de un metru, imi place oriunde ninge, imi place sa stau cu fular la gat, fes in cap, gluga si manusi … si sa sorb constant dintr-un pahar cu vin fiert, sau cu tuica fiarta. Toate astea in fata unui minunat gratar.

Ma incanta bradul cu multe beculete si globuri stralucitoare. Sa sting lumina in camera mea si sa-l privesc nopti intregi. Sa ma gandesc la dorintele celor care inca mai cred in Mos Craciun. Imi place sa ma tin de un vechi ritual. Sa atarn si bomboane in brad si pana de revelion sa las doar ambalajele. Impachetate frumos ca si cum acolo ar mai fi ceva. Si de fiecare data cand ma dau pe langa brad … s-o gasesc p-aia plina. Sa ma lupt, sa ma orientez, dar si sa ma distrez suprinzand cate un invitat cum incearca sa atenteze la “bucuriile mele” si sa dea peste nimic! Ma oftic cand cineva nimereste una plina, dar totusi primeste laudele mele si-o strangere de mana sau un pupic (asta depinde de ce zace-n pantaloni).

Imi place sa miroase a brad in casa mea, imi place ca de Craciun sa stau cu familia la masa.

A, si inca ceva. De ce va bucurati toti de Revelion si va faceti planuri cu un an inainte?! De ce va ganditi cat o sa beti si cat o sa va distrati cu prietenii?! Ce inseamna Revelionul pentru voi?! Sa stati anul asta sa va ganditi … ca de fapt viata e scurta si frumoasa, iar voi sarbatoriti de fapt trecerea inca a unui an! E oare motiv de bucurie sau de tristete?!

Vreau ca Mos Craciun sa le-aduca alora care inca mai cred in el, nu haine, nu telefoane, nu masini, nu banane si portocale, ci mai multa intelepciune, mai multa dragoste de daruit, mai multa bunatate, sa mai stearga cu guma cate putin din orgoliile nemasurate. Si nu in ultimul rand … pentru ca Mos Craciun e un super-erou, sa bea el macar jumate din “cupa plina cu ura” a secolului vitezei.

Credit poza.