Comunicatul de presa aici.

Gunoiule!

Esti o ciSma!

Targoviste

Cum situaţia era şi aşa nasoală încă de acum 10 ani, weekend-ul trecut am constatat pe propriile amortizoare că lucurile au devenit mult prea naşpa. Singura ieşire care îţi aşterne un drum cât de cât acceptabil…este cea spre Bucureşti. Acceptabil înseamnă un drum pe două benzi până la Tărtăşeşti şi de acolo continuare pe patru benzi. Guvernarea PSD de până în 2004 a considerat că e suficient ca drumul pe patru benzi Bucureşti-Târgovişte să se oprească la Tărtăşeşti. Cine nu ştie de ce, să ridice două degeţele virtuale şi-am să-l lămuresc într-un comentariu.

Am preferat să scriu mai întâi despre normalitatea ideii ce-am dorit s-o aştern pe o pagină de blog, pentru că este singurul lucru bun…deci mai puţin de tastat.

Dacă ieşi din Târgovişte şi mergi spre Sinaia îţi recomand minima decenţă de a circula cu maxim 60 km/h. Asfaltul e parcă luat cu raşcheta şi e organizat de-aşa natură încât 10 km sunt circulabili, 20 off-road. Fâşiile se intercalează în felul ăsta cu o nesimţire demnă de ţara în care trăim. Nimănui nu-i pasă şi toţi ridică din umeri. Şoferii înjură şi-şi văd de drum. N-au ce face, e singurul drum care străbate Valea Ialomiţei.

Drama conducătorului auto târgoviştean începe abia atunci cand destinaţia sa este Ploieşti. Duminică am cercetat şi am simţit pe propria piele inutilitatea rovinetei. Drumul nu că e aproape necirculabil pentru maşinile care nu-s Dacii din ’75, dar se apropie de starea în care era prin anii ’40. Adică drum de tancuri. Şi cu mâna pe inimă spun că m-aş mai încumeta să merg pe-acolo doar la bordul unei amfibii. N-am făcut atâta slalom printre cratere nici în poligon printre jaloane când luam cursuri de şofat. Porţiunea Răzvad-Caragiale (distanţă de 8-10 minute pe un drum normal) se face în aproape 40 de minute. Asta dacă ţii la maşina ta.

Noroc că aici există o variantă. Comicitatea situaţiei este de Benny Hill. Pe variantă, acolo unde se termină judeţul Dâmboviţa, se termină şi calvarul gropilor. De unde începe judeţul Prahova, spre Floreşti, începe un drum asfaltat de curând, ca în palmă. Dacă te dai jos din maşină la graniţa judeţelor şi priveşti ca Moromete, o să constaţi cât de maro e România. Adică unii au putut să facă treabă, dar au fost băieţi deştepţi şi s-au oprit la timp. Ceilalţi s-au uitat ironic şi-au zis: «Dacă voi nu vreţi să mergeţi mai departe, atunci nici noi nu vrem!» Ca în bancul ăla când vin moldovenii la olteni cu un banner pe care scrie «Să ne sugeţi mădularul!», iar replica oltenilor este pe măsura «Şi noi vouă!»

Spre Găeşti, în drum spre autostrada Bucureşti-Piteşti ai de îndurat lucruri asemănătoare.

P.S.: Doar aşa m-am convins să nu mai plătesc rovineta. La ce bun?! Ca să-i ajute pe toţi şmecherii de România să-şi asfalteze satele natale?!

Si din ciclul oameni fericiti, brought to you by Vlad Bogos, Marius Tudor presents Nick Vujicic:

P.S.: O sa existe iar o pauza, de data asta un pic mai indelungata si presarata de posturi fugitive, pe care io o doresc utila. Bucurestiul ma va extenua. Si mai e si vremea asta de cacat!

Pe vremea gradinitiei mele eram oripilat de imaginea lui Mos Craciun. Cand venea serbarea … nu stiam pe unde sa fug mai repede. Nu m-au incantat si nu ma vor incanta niciodata cadourile. Am plans cu lacrimi de crocodil pana la dare proemintente pe fata-mi de copil tampit ca sa nu primesc roluri in scenete. Nu-mi suradea ideea ca la final o sa vad un parinte garbovit cu valente artistice, transformat peste noapte intr-un mos cu barba falsa si un capod rosu. Plus ca atunci inca nu-ntelegeam de ce Mos Craciun vine si la gradinita, si la bunici, si la mama la serviciu, si la tata la uzina si acasa! La 5 ani deja suspectam ca Mos Craciun e doar o inventie a generatiei Coca-Cola.

Cadourile pe care le primeam nu tineau mai mult de doua zile. Fie ca era pusca sau pistol cu bile, fie ca era un autobuz super smecher sau o plasa de dulciuri, dispareau instant din peisajul camerei mele. La dulciuri inteleg. Nu le refuzam niciodata si rumegam ciocolata cu tot cu polei.

La 7 ani am vrut sa stiu cum intra Mos Craciun pe geam sau pe gaura cheii. In noaptea de 24 decembrie am stat planton la brad pana dimineata. Am fost amenintat ca daca stau acolo n-o sa mai vina deloc. Aiurea! Nu-mi pasa de cadouri … trebuia sa dezleg misterul lui Mos Craciun! Mi-am gasit cadoul in camera mea si mi-am jurat ca anul urmator daca-l prind ii rup picioarele. Aveam atatea sa-i povestesc si el n-a venit!

La 8 ani mi-am dorit jocul “Dacii si romanii”! A fost exact si varsta cand am inteles ca Mos Craciun nu e Mos Craciun si ca el a fost intruchipat perfect in 7 ani de minciuna … de parintii mei. Am auzit o discutie intre ei, cum ca la Librarie s-a epuizat stocul si ca trebuie sa discute cu un unchi de-al meu din Bucuresti sa-l faca rost.

N-am plans, am ramas doar cu un gust amar. De-atunci Mos Craciun e doar un hot de suflete, o amagire la final de an, o amagire care pe altii ii face fericiti cateva clipe. Nu-mi mai face cu ochiul nici macar in mod simbolic. Poate unii veti spune ca-s zgarcit, dar daca mie nu-mi place sa primesc daruri … nu vreau ca altii sa astepte de la mine ceva.

Eu nu vreau sa fiu Mos Craciun, pentru ca nu mai cred in Mos Craciun!

O sa va spun ce ma incanta pe mine in perioada asta. Imi place enorm de mult sa ma plimb prin zapada. Sarbatorile fara zapada ma intristeaza pana la a varsa lacrimi. Imi plac saniile, imi place la tara cu zapada de un metru, imi place oriunde ninge, imi place sa stau cu fular la gat, fes in cap, gluga si manusi … si sa sorb constant dintr-un pahar cu vin fiert, sau cu tuica fiarta. Toate astea in fata unui minunat gratar.

Ma incanta bradul cu multe beculete si globuri stralucitoare. Sa sting lumina in camera mea si sa-l privesc nopti intregi. Sa ma gandesc la dorintele celor care inca mai cred in Mos Craciun. Imi place sa ma tin de un vechi ritual. Sa atarn si bomboane in brad si pana de revelion sa las doar ambalajele. Impachetate frumos ca si cum acolo ar mai fi ceva. Si de fiecare data cand ma dau pe langa brad … s-o gasesc p-aia plina. Sa ma lupt, sa ma orientez, dar si sa ma distrez suprinzand cate un invitat cum incearca sa atenteze la “bucuriile mele” si sa dea peste nimic! Ma oftic cand cineva nimereste una plina, dar totusi primeste laudele mele si-o strangere de mana sau un pupic (asta depinde de ce zace-n pantaloni).

Imi place sa miroase a brad in casa mea, imi place ca de Craciun sa stau cu familia la masa.

A, si inca ceva. De ce va bucurati toti de Revelion si va faceti planuri cu un an inainte?! De ce va ganditi cat o sa beti si cat o sa va distrati cu prietenii?! Ce inseamna Revelionul pentru voi?! Sa stati anul asta sa va ganditi … ca de fapt viata e scurta si frumoasa, iar voi sarbatoriti de fapt trecerea inca a unui an! E oare motiv de bucurie sau de tristete?!

Vreau ca Mos Craciun sa le-aduca alora care inca mai cred in el, nu haine, nu telefoane, nu masini, nu banane si portocale, ci mai multa intelepciune, mai multa dragoste de daruit, mai multa bunatate, sa mai stearga cu guma cate putin din orgoliile nemasurate. Si nu in ultimul rand … pentru ca Mos Craciun e un super-erou, sa bea el macar jumate din “cupa plina cu ura” a secolului vitezei.

Credit poza.

… ma fute o lene proaspat dezvirginata si stramta, sora mai mica a patru beri cu alcool, sora mijlocie a doi cheeseburgeri de la Spring Time, dintre care unul a fost batjocorit cu mustar in loc de maioneza si sora cea mare a doua Milka (plus bonus bomboane de peste Prut).

Sambata e ziua cand toate corporatistele isi obosesc fesele tasate timp de cinci zile pe scaune directoriale … si cand fotomodelele de duzina dau BUZZ pe messenger ca sa te-atentioneze ca sunt vii.

Si uite asa, din cauza lor, lenea ma face sa ma simt bine. Orgasmic, nu?

P.S.: In aste conditii de relax, s-a gasit o minte creata sa ma invite la un film. Radiez de fericire. Ma simt ca Sfantul Bautor de Bere in zi de sarbatoare. Hai La Multi Ani Mihailor, Mihaelelor, Gabrielilor si Gabrielelor. Film sa fie!

Am visat un lac imens plin cu pesti uriasi. Pesti care mancau tot … de la mici pasari pana la elefanti. Eu eram undeva sus, pe un munte imens si priveam ingrozit cum sute de vietati isi dadeau duhul in burtile uriasilor inotatori, inzestrati de natura cu zeci de colti teribil de mari si de ascutiti si mai voluminosi ca cele mai mari balene. Mi-era frica. Am ramas acolo pe munte si ascultam povestile altora, care nu mi se pareau minciuni pescaresti deloc.

Dau o savarina celui care-mi rastalmaceste visul! Eu am o idee, ca tot se apropie alegerile parlamentare si-n Romania, dar nu sunt sigur!

Asadar … o sa-ncep asa:

1. Tu mai stii sa ai rabdare cu parintii tai?! Cand te bat la cap pana simti ca-ti ies creierii pe nas si-ai vrea sa-ti iei campii in spinare si sa fugi?! Eu recunosc ca nu prea. Ma seaca intrebari de genul: “Tu cand te-nsori?!” Adica e un semnal ca ei nu mai au rabdare cu mine … atunci eu de ce-as mai avea?!
2. Tu mai stii sa ai rabdare cu prietenii tai?! Adica sa le-asculti problemele si sa-ncerci sa le redai putin din filosofia ta de viata?! Nu ca i-ar ajuta … dar o vorba buna nu strica niciodata. Aici recunosc ca am rabdare. Pentru ca am doar un singur prieten la care tin … si deci mi-e usor!
3. Tu mai stii sa ai rabdare cu o femeie?! Adica da-l in pana mea de sex … hai sa facem si-altceva sa ne fie bine. Nu vrea sex, nu vrea sex oral, nu vrea sa ti-o tina-n mana?! Ce zici, ai rabda vre-un an de zile o femeie din asta?! Reciproca, adica pe barbati, nu se aplica … e vreunul care nu vrea sa si-o inmoaie?! Aici o sa spun ca n-as putea …
4. Tu mai stii sa ai rabdare in trafic (mai ales ala din Bucuresti)?! Sa induri cu stoicism cei 10 m parcursi in 20 de minute si sa simti ca semaforul nu vrea sa te lase sa treci?! Ai rabdare sa-i lasi pe altii in aglomeratie sa-si schimbe banda?! Adica sa-i lasi in fata ta. Eu sunt de un calm inimaginabil. Astept cuminte, ii las pe altii sa intre in fata mea si tot ce-astept e un multumesc fandat cu avariile. Bucurestenii uita cu desavarsire … si probabil isi permit sa nu faca asta pentru ca am numar de Dambovita!
5. Tu mai stii sa ai rabdare cu tine?! De multe ori nu …
6. Tu mai stii sa ai rabdare sa scrii pe blog desi n-ai trafic?!

V-astept raspunsurile! Poate e singurul post la care vreau sa stiu parerea tuturor cititorilor mei fideli.

Later edit: Si-o melodie cu “Mai stii” fara nicio treaba cu cele scrise mai sus. Dar imi place mie …

Later later edit: Eu am plecat si nu stiu cand ma-ntorc! Va las insa pe maini bune. Constantin va modera, daca e nevoie, si va va raspunde, daca-i face placere.